In Cartea în care se tace. On mai 2, 2015. Ți-am tăcut tot atâția ani. Atâta doar că, uneori, te-am mințit. Între mine și tine n-am lăsat. Am lăsat o barcă,. Am lăsat marea, fără mal. Cu luna nu te-am mințit niciodată,. I-am lăsat gustul ei de pământ. Ca să ne amintească,. Atunci când mușcăm din ea,. Serile fără niciun fir de om.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt şi mult mai curând. Pe cerul tău se adunaseră furtuni. De gânduri şi cuvinte întunecate,. Pe piscurile din ochii tăi cei bruni. Se sprijineau norii uitatelor păcate. Şi se strânseseră păduri cu foşnet stins. Ce-ţi presărau pe tâmple o-ntrebare. Lăsând pe umeri goi, ca înadins,. Să-ţi plângă lin cu stropi de fericire. Găsiţi la Eddie în tabel.

Zale vă îmbrățișează pe toți. În sfârșit, adunată între file, iată dovada unei munci care prețuiește enorm cuvântul. Poetul brașovean Adrian Găinaru debutează cu volumul de poezie intitulat, deloc întâmplător,. Sunt imagini ce compun aievea o poveste a scrierii cărții; limbajul poetic regăsit în. E un substitut perfect pentru picturile pe care le. Tema centrală, cea a iubirii spune gradual povestea omului care se luptă să găsească împlinirea, să afle .

O cale violetă Strânge sunetul aproape mut, Neieșit așa cum ar fi trebuit. De prea mult timp se zbate Printre alte sunete și dungi Cam șterse și cam scufundate. Ploaia soarbe rugina minţii, soarele usucă şi purifică mai bine, dezgheaţă prejudecăţi.