Acum, când în sfârșit mă simt completă, când pot să mă numesc eu. În adevăratul sens al cuvântului, mi-am dat seama cât de egoistă este această teamă a mea. Și am lăsat-o să plece. I-am dat drumul din temnița gândurilor mele bântuite și am lăsat-o să zboare departe, unde nu mă mai poate vedea și eu nu o voi mai putea simți vreodată. Duminică, 19 ianuarie 2014.

Luni, 29 decembrie 2014. Tăcerea stă la pândă în incăperea goală. Ascunsă-n trupul rece de pe podea, întins. Ea-și cântă nemurirea incet dintr-o vioară,. Iar sunetul îngheață pe chipul clipei, stins. În fața tristei scene, eu sunt un martor mut. Precum singurătatea e la priveghiul propriu. M-așez și eu alături și cântecul i-ascult. Vioara ei in suflet îmi picură cu opiu. Vineri, 19 septembrie 2014. De unde se-aude acest marș funebru. Și tropotul celor ce-au scris mântuirea? Deși m-aș.