Luni, 15 ianuarie 2007. Poet al neliniştilor, Daniel-Dumitru Darie, este un autor de texte cu frumuseţi stranii. Continuitatea versurilor din poeziile sale este imprevizibilă, unind o sintaxă ce străluceşte prin inovaţie, cu o structurare imagistică fără precedent.

Joi, 7 ianuarie 2010. Privesc în juru-mi, gol imens. Dar vieţii nu-i găsesc un sens. Mi-e dor de visurile noastre,. De umbra zărilor albastre! Şi vântul suflă îngheţat. Mi-e dor şi te iubesc şi-n vis,. Sub mine însă-i un abis. Am îngheţat şi nu mai ştiu. Dacă nu-i totuşi prea târziu. Mi-e dor de serile senine,. De adevărul vieţii-n sine,. Va fi senin mâine în zori.

Joi, 23 august 2007. Am dus război cu sufletul prea mult,. Uitând cumva de ce mai şi trăiesc,. Am învăţat să tac şi să ascult,. Azi însă vreau limanul să-mi găsesc. Adăugând un sens de ultim gând,. În joc aduc al lumii început,. Chiar dacă viaţa o mai duc plângând,. Eşti tot ce n-am avut. În miez de noapte caut înspre cer,. Dorinţei mele împlinire eşti,.

Sâmbătă, 6 august 2016. Să nu mă vindeci, Doamne. Tu, Doamne, ştii prea bine. Din cât îmi e trecutul amintire,. M-am încrezut nu-n gânduri, ci-n simţire,. Ştiind că mult prea rar ne sunt totuna. Şi nu m-am plâns de soarta-mi vitregită. Cum unii îmi ziceau că-mi este viaţa,. Chiar dacă mă luptam mereu cu gheaţa. Să nu o las cumva prea mărginită. Chiar de am zis că datul nu pot duce,. N-am plâns şi nici nu m-am aprins ca para,. Trăirea ce părea sfâşietoare,.