Sâmbătă, 11 februarie 2017. Alți eroi, aceeași dramă.

O casă este creştină atunci când toţi membrii familiei poartă poverile unii altora şi când fiecare se învinovăţeşte doar pe sine. Smereşte-te pe tine nu pe el. Iubeşte-l pe el, nu pe tine. Îmi amintesc că anul trecut, la sfârşitul unei vizite pe care i-o făcusem, soţul meu i-a cerut binecuvântarea.

Acum un an, pe 13-14 februarie 2013, umblam prin sate şi abatoare cu doi jurnalişti francezi după mine - veniseră în românia ca să investigheze scandalul cărnii de cal. întîmplător, romain şi denis lucrau pentru cea mai tare emisiune de jurnalism de investigaţie din franţa, chestie care mi-a făcut viaţa un iad. după ce-am scăpat de ei, m-am întors acasă şi-am scris un text pentru antologia. acolo găsiţi toată povestea, în caz că. V-am suportat toată ziua! .

Mica mea relaţie frumoasă şi perversă cu Ikea. Însăşi teza de doctorat mi-am dorit să-mi fie axată pe literaritatea sloganelor publicitare. Dar în 2008, când o începeam, ar fi fost o minţire de sine să am acces la bibliografia pe care mi-o doream cu ardoare, aşa că am schimbat tema, revenind la realitate. Sau poate avem nevoie de acest mister? Mulţume.

Daca vor sa fuga de mine, eu sunt aripile. Acuma rîdem, ne cad din piept bănuți. Răritura din piept prin care pătrunde lumina. Mă țin de coaste ca și cum m-aș ține de o cămașă descheiată. Uite cît sunt de frumoasă pe dinăuntru. O pasăre de argint lucește în cameră. Îmi lucește în gură, pe unghii, în cap. Depresia e să se facă brusc liniște, după liniște, nu după zgomot.

E ca tine, gata, e ca tine, zice ea dacă vede că a zis ceva care mie mi-a picat rău. Acum, apăsarea nu apare deloc, scurta îmbrăţişare din camera de cămin e povestită încă de celulele epidermice, iar în ce mă priveşte cel puţin, şi de alte celule, mai din adânc. Ne lăsăm jos pe iarbă, ne întindem pe spate să se disipeze căldura din epidermă, şi să intre răcoarea prin pori. Cuore matto, matto da legare. De ce, zic eu.