Pastila din ploioasa lună mai. N-am mai scris de mult pe-aici. Păi dacă nici primăvara n-o fi omul ocupat atunci când? Ei bine, toate subiectele care m-au stârnit au fost din sfera mondenului, o sferă unde nici măcar nu voi neapărat să mă țiu informat, dar cum-necum, mă pălește. Așa-i făcută lumea asta în care trăim, după ceva cu folos cauți și-n gaură de șarpe și nu găsești, iar de ce nu-ți trebuie te împiedici și-n vis. Și ce e mai trist e faptul că au devenit.

Privești în gol marea de oameni și îți dorești parcă să te arunci în ea, să nu te gasească nimeni. Ai impresia că oriunde ai întoarce capul e acolo. Încă îți e întiparită în minte imaginea ei ascunzându-se jucăuș după perdeaua din dormitor. O vezi cu coada ochiului oriunde te duci. E atât de bine infiltrată în mintea-ți obosită încât nu o să dispară nicicând. Ai iubit-o prea repede și prea mult-mistuitor. Cum poate o iubire atât de scurtă să nu treacă? In viata asta vor exista oameni ce vor i.

Voaluri de ceață între două mișcări de pământ. Venim zei și plecăm muți, tot mai des, tot mai mulți. Mă înnec în propria-mi neștiință, între două fraze de dor și de moarte. Ocolesc visătoroare clipele pe care vrei să le-auzi. Nu am scris, nici nu scriu. Uit să mă minunez de oglinda din fața ta. De ochii tulburi de furie și de durere deopotrivă. M-am nascut undeva cu gindul.

Când lumea-i plină de zgomot, liniștea mea e aici. Noi, muritorii, vânăm trăiri eterne. Vânăm certitudini pentru a ne mai putea șterge din nesiguranță. Vânăm iubire, căci doar în felul acesta, teama că vom muri singuri se diminuează. Vânăm vise, le prindem, dacă nu pe ale noastre, pe ale altora, și le ținem captive, neștiind că visele, ca să devină realitate, trebuie lăsate libere. La sfârșitul drumului, cu toții cădem în aceeași prăpastie. Teo Negură - Trafic cu hituri.