Mi-ar placea sa nu mai am suflet. Sa fiu ca o stana de piatra in bataia vantului, a ploilor neincetate de toamna, sa indur inghet si intuneric fara sa-mi pese. Mi-ar placea ca acele cuvinte grele pe care ni le spunem cand nu mai ramane altceva de spus, sa se izbeasca de mine ca un vuiet mort la rascruce de drumuri si sa nu doara, ci sa se raspandeasca in zare in mii de franturi goale. Filed under Pagini ratacite de jurnal.

On Între cer și trecut. Să mă întrebi de ce acum și nu atunci. De ce-am fugit și de ce m-am întors,. Să mă-ntrebi ce vrei, c-aș ști să-ți răspund. Aș ști să-ți spun de ce tu, dintr-atâția,. Aș ști să-ți spun de ce, după atâta timp,. Este ziua în care iubirea s-a scurs pe trotuar odată cu ploaia.

Copiii iubesc jocurile, așa că hai la leapșa! August 16, 2015. Ce bucurie pentru copilul din mine când am văzut nominalizarea de la April. Deși nu m-aș fi așteptat pentru că nu scriu așa de mult și poate că uneori scriu doar pentru mine. Totuși, țin să-i mulțumesc și să dau curs micului joculeț, răspunzând la întrebările ei și numind, la rândul meu, câțiva din cei pe care îi citesc cu drag. Un film care te-a mișcat până la lacrimi? Nu cred că aș putea să locuiesc altundeva decât acasă, ș.

Când lumea-i plină de zgomot, liniștea mea e aici. Noi, muritorii, vânăm trăiri eterne. Vânăm certitudini pentru a ne mai putea șterge din nesiguranță. Vânăm iubire, căci doar în felul acesta, teama că vom muri singuri se diminuează. Vânăm vise, le prindem, dacă nu pe ale noastre, pe ale altora, și le ținem captive, neștiind că visele, ca să devină realitate, trebuie lăsate libere. La sfârșitul drumului, cu toții cădem în aceeași prăpastie. Teo Negură - Trafic cu hituri.

Everybody else is taken! Iulie 9, 2015. Si-mi amintesc, brusc, ca nu cred in coincidente. 1 Lectia de a da si a lua. 2 Lectia timpului si a rabdarii.

Așa cum este, se vede și se aude. Vorbind în cele din urmă cu o veche prietenă, am aflat că este foarte fericită. Când l-am văzut am crezut că e un miraj cu întruchiparea lui ce îmi tulbură conștiința, dar era el. Nu aveam cuvinte când l-am văzut. O să îl aștept? Dar pe mine ce ma vă costa? Noi doar nici nu ne-am văzut niciodată.

8220;Inflorise batranul cires, iar eu stateam rastignit sub el, in iarba moale si deasa, rasfoindu-i cu privirea milioanele de flori albe, care se strangeau intr-un mare buchet pe cerul albastru. In ramuris, aproape de varf, stateau la taifas, facand ca la un semn cirese rosii din florile albe, Dumnezeu si Sfantul Petru. Priveau lumea de sus, din ramurisul ciresului care tot crestea de o suta de ani.